Delphi, Grecia: ARA a primit premiul european Costa Carras pentru programul Adoptă o Casă la Roșia Montană

Dragi prieteni, am revenit în Roșia Montană direct de la Delphi, din fabuloasa Grecie, unde am fost profund onorați să primim primul premiu european oferit în memoria lui Costa Carras, un excepțional campion al protejării și promovării patrimoniului european. Europa Nostra, federația pan-europeană a organizațiilor de patrimoniu și Elliniki Etairia, organizația înființată de Costa Carras, au considerat, alături de juriul format din specialiști din domeniu, că Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie merită această recunoaștere pentru activitățile noastre din Roșia Montană: programul Adoptă o Casă la Roșia Montană și toate acțiunile care i-au precedat. 

Foto: Ștefan Bâlici (OAR, președinte), Lydia Carras (ELLET, președinte), Ekaterini Sakellaropoulou, Președinta Republicii Elene, Claudia Apostol (ARA), Sneška Quaedvlieg-Mihailovic (Europa Nostra, secretar general), Virgil Apostol (ARA). Sursa foto: Europa Nostra.

Asociația ARA a fost reprezentată la Delphi de arhitecții Claudia Apostol și Virgil Apostol, coordonatorii programului Adoptă o Casă la Roșia Montană, însoțiți de arh. Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, fost membru și fondator al ARA și Adoptă o Casă.

sursa: Europa Nostra / ARA.

Acest premiu nu este, nici pe departe, doar meritul echipei noastre. Am spus asta în fața participanților la ceremonia de decernare, în fața Președintei Republicii Elene care ne-a onorat cu prezența, o repetăm de câte ori avem ocazia. Așadar dorim să îi felicităm pentru această distincție în special pe voluntarii noștri și pe membrii comunității locale care de 15 ani susțin și se implică în acțiuni dedicate patrimoniului, fie că este vorba de lucrări de renovare, restaurare, promovare sau acțiuni culturale pentru comunitate, oameni alături de care lucrăm și de la care avem atâtea de învățat, an de an. Este o bucurie pentru noi să facem echipă împreună! 

Premiul de 10.000 de euro rămâne evident tot în comunitate, așa cum am anunțat deja. El va susține lucrările de anul acesta de la capela Bisericii romano-catolice Sf. Ladislau din Roșia Montană.

2022 – imagini din timpul primelor lucrări de intervenție.

Mulțumim încă o dată organizatorilor, Europa Nostra și Elliniki Etairia, în special doamnelor Sneška Quaedvlieg-Mihailovic și Lydia Carras pentru toată susținerea acestora. Totodată, gazdelor Forumului Economic de la Delphi în cadrul căruia s-a decernat premiul, care au oferit astfel ocazia organizației noastre să transmită publicului participant povestea proiectului nostru dar și ideile și valorile pe care el a fost construit. Astfel de evenimente au potențialul de a așeza și consolida tema patrimoniului și a culturii în general în contextul dezvoltării economice durabile, acolo unde îi este locul.

Virgil Apostol (ARA), Adriana Ciamba (Ambasada României la Atena), Claudia Apostol (ARA).

Mulțumim, totodată, Ambasadei României în Grecia, dnei Adriana Ciamba (foto) pentru frumosele cuvinte adresate participanților la ceremonie, precum și dnei Mioara Pituț pentru toată grija purtată echipei noastre pe durata șederii în Grecia. 

Suntem copleșiți, recunoscători și în egală măsură motivați de experiența acestor zile.
Am revenit acasă, la Roșia Montană, unde deja pregătim detaliile campaniei Adoptă din acest an, cum altfel decât împreună cu partenerii noștri, comunitatea locală. 

_________

Mai multe detalii despre premiu, organizatori, speakeri și fotografii de la eveniment, în comunicatul de presă al Europa Nostra: https://www.europanostra.org/costa-carras-european-citizens-award-presented-to-romanian-ngo-ara-in-the-presence-of-president-of-the-hellenic-republic/ 

Anunțul inițial: https://www.adoptaocasa.ro/noutati/costacarrasaward2023 

Costa Carras, în vizită la Roșia Montană, în expoziția găzduită de Casa Parohială Unitariană / 2014.

Cum mă implic?