Adoptă o Casă primește în 2026 sprijinul Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID)
Roșia Montană: patrimoniul ca alternativă de dezvoltare
Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Artheologie (inițiatoarea programului Adoptă o Casă la Roșia Montană) și BID susțin regenerarea comunitară și economia locală prin patrimoniu cultural
#IdentitatePentruViitor
Programul Adoptă o Casă la Roșia Montană, inițiat de Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, continuă în 2026 intervențiile de restaurare, revitalizare și activare comunitară desfășurate în situl istoric Roșia Montană, împreună cu Banca de Investiții și Dezvoltare (BID).
De mai bine de un deceniu, programul construiește la Roșia Montană un model de dezvoltare locală bazat pe patrimoniu, implicare comunitară și reutilizarea resurselor existente. Într-un loc marcat timp de ani de incertitudine și degradare, proiectul a propus o direcție alternativă: patrimoniul nu ca obstacol pentru dezvoltare, ci ca punct de plecare pentru viitorul comunității.
„Viziunea noastră este că patrimoniul construit este un motor real de dezvoltare locală – nu o povară administrativă, ci o resursă vie pentru comunitate. Parteneriatul cu Banca de Investiții și Dezvoltare înseamnă pentru noi mai mult decât un sprijin financiar: înseamnă că această viziune este recunoscută și asumată de o instituție creată să finanțeze tocmai dezvoltarea. Este exact tipul de aliniere de care avem nevoie pentru ca modele ca Adoptă o Casă să capete forța pe care o merită comunitățile în care activăm.” – Claudia Apostol, arhitect, coordonator de activități, Asociația ARA.
Prin intervențiile realizate în ultimii ani, mai multe clădiri istorice și spații aflate în stare de conservară precară au fost restaurate și reintegrate în viața locală prin funcțiuni culturale, comunitare și economice. În jurul acestor intervenții s-au dezvoltat inițiative locale, spații de cazare, evenimente culturale și proiecte dedicate turismului responsabil și economiei culturale.
Programul funcționează în același timp ca un model de lucru participativ, care implică voluntari, specialiști, meșteșugari și membri ai comunității locale în procese aplicate de revitalizare și recuperare a patrimoniului construit. Peste 2.000 de voluntari din România și din alte țări europene au participat până în prezent la activitățile desfășurate la Roșia Montană.
„Roșia Montană este unul dintre cele mai puternice exemple care arată că patrimoniul poate genera dezvoltare locală reală atunci când comunitățile sunt implicate direct în transformarea propriului spațiu. Nu vorbim doar despre conservarea unor clădiri istorice, ci despre economie locală, inițiativă, competențe și capacitatea unui loc de a-și construi viitorul pornind de la propria identitate”, a declarat Raluca Nicolescu, Director General, Banca de Investiții și Dezvoltare.
Prin activitatea desfășurată constant la Roșia Montană încă din 2007, Asociația ARA a contribuit la construirea unuia dintre cele mai importante modele de revitalizare participativă a patrimoniului cultural din România, cu impact direct asupra comunității locale și asupra dezvoltării culturale și economice a zonei.
__________
Parteneriatul face parte din ecosistemul de inițiative susținute de BID în primul său an de CSR, construit în jurul patrimoniului cultural, dezvoltării locale și sustenabilității. Prin #IdentitatePentruViitor, BID și organizațiile partenere susțin proiecte care transformă patrimoniul, educația și implicarea comunitară în resurse reale pentru viitorul comunităților.
Partenerii BID în acest demers: Ambulanța pentru Monumente, Designers Thinkers Makers, Adoptă o Casă la Roșia Montană, Asociația Mai Bine, Make Better, Școala de la Piscu, Studiogovora, Studio Zona și Kogayon – un ecosistem de organizații care lucrează diferit, dar complementar, pentru dezvoltarea comunităților și valorificarea patrimoniului cultural și natural. Unele dintre ele formează noi generații de specialiști și meșteșugari, altele dezvoltă proiecte de educație culturală, regenerare urbană și rurală, economie locală, sustenabilitate sau implicare civică. Împreună, aceste inițiative arată că patrimoniul poate deveni mai mult decât memorie: poate deveni infrastructură vie pentru educație, colaborare, identitate locală și dezvoltare durabilă pe termen lung.
Adoptă o casă
