Despre biodiversitate, patrimoniu și nu numai la prima școală de vară dedicată tinerilor din Roșia Montană – ecomagazin.ro

Vara aceasta a fost una plină de activități la Roșia Montană! Multă lume a aflat, în luna iulie, despre mult așteptata înscriere a sitului în Lista Patrimoniului Mondial, dar mai puțini știu că la Roșia Montană se întâmplă multe activități dedicate comunității și turiștilor care trec pragul micului târg apusean. Evident, față de potențialul sitului, aceste activități sunt doar un exemplu și sunt doar o mică parte din ceea ce este necesar pentru ca situl să fie într-adevăr valorificat la nivelul oportunităților care i s-a deschis. 

Așadar, în vara care s-a încheiat, au fost reluate evenimentele anuale prilejuite de Zilele Patrimoniului, după ce anul trecut, din cauza pandemiei, am avut un an de pauză. Evenimentul este organizat de Asociația ARA, care derulează de 10 ani la Roșia Montană programul Adoptă o Casă, alături de localnici și organizații, cum este Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial – RosiaMontana.Community. De altfel, colaborarea celor două organizații a însemnat, anul acesta și derularea primului proiect pilot finanțat de AFCN dedicat tinerilor și adolescenților din Roșia Montană: Școala de Vară ”Acasă la Roșia Montană”. 

La școala de vară au participat tineri din Roșia dar și satele și orașele învecinate. Organizatorii au pregătit lună întreagă de activități și evenimente pentru ei: teatru-forum, excursie tematică, ateliere tematice despre tainele patrimoniului și culturii locale, ale fotografiei, ale biodiversității, despre cum pregătim o revistă sau un site web, cum promovăm și cum organizăm un eveniment utilizând toate uneltele deprinse în cadrul atelierelor.

Citește mai multe pe ecomagazin.ro

Cum mă implic?