ÎNSCRIERI VOLUNTARI – Campania 2021

Dragi prieteni, demarăm înscrierile pentru voluntari, pentru a 10-a ediție a programului Adoptă o Casă, campania 2021. Ca și anul trecut, vor fi 3 serii de voluntari de câte 2 săptămâni, a căror derulare și număr maxim de participanți vor depinde de contextul epidemiologic. 

Vom îmbina activitățile practice (dulgherie, tâmplărie, tencuieli tradiționale, pietrărie, șindrilă, fierărie) cu proiecții de documentare, drumeții, prezentări pe teme legate de patrimoniul construit de la Roșia Montană, modalități de intervenție și restaurare cu mijloace tradiționale, dar și teme mai ample legate de patrimoniu, conservare, istorie, arheologie sau alte domenii conexe, alături de invitații noștri. La mijlocul lunii august, între 13-15 august, sperăm să putem relua organizarea Zilelor Patrimoniului.

►►►ÎNSCRIERILE S-AU ÎNCHEIAT. VĂ MULȚUMIM!

► SERIA 1 (12 iulie – 24 iulie) 
► SERIA 2 (26 iulie – 7 august) 
► SERIA 3 (9 – 21 august) 

►►►  FORMULAR DE ÎNSCRIERE

***

►Date generale legate de participare:

📌  Participarea este de minim 12 zile (o serie). Ziua de luni a primei săptămâni este dedicată sosirii participanților, care sunt rugați să se asigure că vor ajunge până la orele 17:00 ale zilei respective.

📌  Participarea este voluntară iar completarea și transmiterea formularului de înscriere reprezintă angajamentul dvs. ferm că veți lua parte în perioada selectată la activitățile noastre derulate în Roșia Montană și acceptul dvs. ca datele de contact furnizate să fie folosite în scopul comunicării aferente participării la activitățile programului la care v-ați înscris.

📌  Voluntarii selectați vor fi notificați prin e-mail sau telefon, prilej cu care vor fi oferite toate informațiile detaliate legate de acces, program zilnic etc. 

📌  Cazarea și masa sunt asigurate de organizatori în spațiile amenajate împreună cu voluntarii programului în campaniile anterioare. Dacă există persoane care doresc să se cazeze separat, vă putem pune în legătură cu localnici care închiriază spații de cazare sau puteți opta pentru camparea la cort – vă rugăm să specificați aceste detalii în formularul de înscriere, dacă este cazul.

📌  Transportul este suportat de participanți.

📌  Dat fiind contextul pandemic, precizăm că vor avea prioritate persoanele care au fost vaccinate anti-covid cu ambele doze până la data prezentării la Roșia Montană. Dacă vor exista participanți care nu au fost vaccinați, accesul acestora va fi condiționat de un rezultat negativ la testul rapid efectuat la sosire, test pus la dispoziție de organizatori. 

📌  Nu există taxă de participare.

📌  Participanții trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți.

Important: Numărul locurilor disponibile și în acest an, mult mai mic decât în anii precedenți, va depinde în mare parte de modul în care se vor relaxa restricțiile impuse prin lege pe perioada verii. Din respect pentru cei ce doresc să participe la activitățile noastre, vă rugăm să completați formularul de înscriere doar dacă sunteți siguri că veți putea lua parte la activități în perioada aleasă. 

►►►  FORMULAR DE ÎNSCRIERE

Pentru orice nelămuriri aveți, vă rugăm să ne contactați la contact@adoptaocasa.ro sau 0731/38.33.33 (tel & whatsapp).
Vă așteptăm!
Echipa Adoptă o Casă


***

► Campania 2021 a programului Adoptă o Casă se derulează în acest an cu sprijin financiar oferit de AFCN / Administrația Fondului Cultural Național, iar activitățile Școlii de Vară ARA sunt susținute de Ordinul Arhitecților din România, prin programul dedicat școlilor de vară, derulat în parteneriat cu Prince’s Foundation.

►► Dacă doriți să sprijiniți printr-o donație realizarea activităților de restaurare pe care le derulăm în Roșia Montană, o puteți face în contul Asociaţiei ARA [ Arhitectură. Restaurare. Arheologie], organizatorul programului, deschis la BCR, sucursala Romană: RO37 RNCB 0484 1592 1710 0001 / sau prin Paypal aici: paypal.me/adoptaocasa

Vă mulțumim!

Cum mă implic?