Biserica Reformată din Roșia Montană vă așteaptă să îi treceți pragul!

Cu mare bucurie împărtășim cu voi, voluntari, donatori, comunitate locală, meșteri, colaboratori, specialiști, vestea încheierii lucrărilor de reparații de la Biserica Reformată din Roșia Montană, marcată și prin recepția lucrărilor care s-a realizat pe 5 iunie 2025. Bucuria este cu atât mai mare cu cât clădirea deja găzduiește evenimente pentru publicul larg!

Este un prilej potrivit să amintim câteva dintre datele tehnice și totodată pe cei care au reușit, împreună, să ducă acest demers – deloc ușor – la bun sfârșit. Așadar, pe scurt:

În 2007 Asociația ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie (ARA) realiza primul demers de documentare a clădirii, un releveu detaliat de specialitate al Bisericii Reformate din Roșia Montană (publicat în 2010), în speranța găsirii unor soluții de restaurare a acesteia. Biserica se afla încă de atunci într-o stare de conservare precară. Fusese renovată în anii ’70, când porțiuni extinse din tencuielile interioare și exterioare au fost înlocuite cu tencuieli cu ciment. Incompatibilitatea chimică, fizică și biologică a cimentului în raport cu materialele și sistemele de construcție istorice a avut ca efect apariția eflorescențelor de săruri și degradarea zidăriei. Pardoseala interioară, realizată la acel moment din ciment, puternic degradată fusese aplicată peste pardoseala originală din cărămidă și piatră, deteriorată în mare parte iremediabil. Biserica păstra tâmplăria istorică, cu excepția golului eliptic de la primul nivel al turnului.

Elementele decorative exterioare prezentau degradări ale materiei cauzate de pierderea coeziunii materialului. Învelitoarea din tablă plană fălțuită instalată în anii ’70, înlocuise învelitoarea istorică din șindrilă. Aceasta a constituit o schimbare importantă a imaginii arhitecturale autentice a clădirii, caracterizată până atunci de contrastul ferm, alb-negru, între suprafețele văruite și lemnul patinat de vreme.

Situația incertă și posibilitățile limitate de intervenție au făcut ca abia în anul 2019 Parohia Reformată Roșia Montană să poată iniția un proiect de intervenție complex. În 2021 lucrările s-au oprit însă, dar prin programul Adoptă o Casă la Roșia Montană, am reușit să le reluăm doi ani mai târziu, cu sprijinul voluntarilor și colaboratorilor noștri. 

Astfel, în 2023 au fost realizate lucrările de pardoseli interioare, completarea lacunelor de zidărie, lucrările preliminare de profile trase și tencuieli exterioare, acoperirea cu șindrilă a turnului – realizată de meșterii șindrilari din Albac, introducerea sistemului de colectare a apelor pluviale și canalizarea acestora, introducerea paratrăsnetului etc. În 2024 au fost finalizate finisajele exterioare, tâmplăriile turnului, parte din mobilierul interior și mare parte a finisajelor interioare (tencuieli și văruieli). S-au finalizat și lucrările la maurul care delimitează parcela și scările de piatră care asigură accesul pe teren.

În 2025, împreună cu Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial care a acoperit costurile manoperei, au fost realizate lucrări de pavaj la exterior și s-au finalizat finisajele interioare, care au pregătit astfel clădirea pentru prima expoziție găzduită aici, vernisată pe 08.06.2025, Expoziția Ordinul Căștilor Colorate, semnată de artistul lon Barbu. 

______

Finanțarea lucrărilor:

  • Parohia Reformată Roșia Montană (2019-2024 / 451.011,32 lei – 72% din valoarea totală, reprezentând materiale, manoperă, proiectare și autorizare). 
  • Asociația ARA prin Programul Adoptă o Casă (2023-2025 / 152.666,02 lei – 24,37% reprezentând materiale, manoperă – la care se adaugă munca voluntară a aproximativ 120 de voluntari, precum și proiectarea și asistența tehnică pentru lucrările de reparații oferite pro-bono de Asociația ARA şi OPUS – atelier de arhitectură).
  • Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial (2025 / 22.710 lei – 3,63% reprezentând costurile manoperei pentru lucrări de finisaje interioare și pavaj exterior). 

Fondurile cu care Asociația ARA a reușit să contribuie la această intervenție provin din finanțări obținute pentru Programul Adoptă o Casă de la AFCNAdministrația Fondului Cultural Național, OAROrdinul Arhitecților din România, Timbrul Arhitecturii, prin programul dedicat școlilor de vară, de la IBSBInternational British School of Bucharest – prin programul propriu de voluntariat și fundraising, precum și din Premiul European Costa Carras obținut de Asociația ARA în 2023 (Costa Carras European Citizens Award for the Safeguard of Endangered Cultural and Natural Heritage 2023), oferit de Europa Nostra, federația pan-europeană a organizațiilor de patrimoniu și Elliniki Etairia.

Dorim să insistăm asupra contribuției semnificative a voluntarilor (coordonați de arh. Virgil Apostol, și meșterii locali Andi Jurca și Andrei Szekely), pentru că dincolo de entuziasmul implicării fiecăruia în parte, efortul aceasta se traduce inclusiv printr-o reducere a costurilor intervenției finale de cel puțin 15% din valoarea totală. 

Amintim, de asemenea: 

Proiectarea și asistența tehnică au fost realizate de OPUS – Atelier de Arhitectură / șef proiect dr. arh. Virgil Apostol, atestat Ministerul Culturii, dr. arh. Sorana Vlad, arh. Claudia Apostol, arh. Nicoleta Marian, arh. Ioana Suceava, arh. Alexandra Cioara, ing. Ștefan Geantă, ing. Beatrice Bălea. 

Releveu: Asociația ARA, 2007, în cadrul Școlii de vară ARA III – arh. Virgil Apostol, arh. Ștefan Bâlici, studenții arhitecți Alin Dunăre, Mihai Gogu, Vlad Ivaneț, Ana-Maria Potoschi, publicat în Roșia Montană – Documente de arhitectură I, Editura ARA, 2010.

______

Lucrările de reparații s-au terminat, dar mai sunt lucruri pe care sperăm să le putem realiza tot împreună: de la finalizarea restaurării pieselor de mobilier special, cum este masa de cult aflată deja în atelierul de la Cluj al specialiștilor restauratori de la BBU Restore, amvonul pe care ne propunem să-l finalizăm cu voluntarii în acestă vară, la amenajarea exterioară a curții Bisericii. 

🍀🍀🍀 Puteți contribui printr-o donație în contul Asociației ARA – Arhitectură. Restaurare. Arheologie, inițiatoarea programului Adoptă o Casă la Roșia Montană: RO37RNCB0484159217100001 /
CUI 18876357

Vă mulțumim! 

______

Mulțumim Parohiei Reformate Roșia Montană și reprezentanților săi, preotului Ladányi Péter Sándor și d-lui Kopenetz Lóránd, prim curator, pentru încredere și colaborare, precum și tuturor finanțatorilor și partenerilor, colaboratorilor, meșterilor și voluntarilor care rămân sufletul acestui program și fac posibile astfel de realizări.

______

🥳 🥳 Încheiem prin a relua invitația de a vizita Biserica Reformată din Roșia Montană în această vară pentru a vedea Expoziția Ordinul Căștilor Colorate a artistului petrilean Ion Barbu, un extraordinar exemplu care ilustrează într-o manieră artistică de excepție modul în care obiecte încărcate de semnificații, căști miniere în cazul de față, pot fi re-interpretate și pot reveni la viață grație preocupării și creativității celor care se apleacă asupra lor – un demers inițiat de Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, prin proiectul Roșia Montană Interpretată, co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, derulat în parteneriat cu INP – Institutul Național al Patrimoniului, Asociația Peisajul Cultural Roșia Montană, Asociația ARA – prin programul Adoptă o Casă la Roșia Montană.

Vă așteptăm la Roșia Montană!

Cum mă implic?