Urmărește-ne pe Facebook

Adoptă o Casă – ce putem face împreună în 2018!

Dragi prieteni,
știm că mulți așteptați acest anunț, așa că iată-l: continuăm atelierele și evenimentele noastre și în 2018, pentru al 7-lea an consecutiv. Este un an special, plin de emoții și speranțe pentru Roșia Montană, pentru patrimoniu, pentru comunitatea locală și cea extinsă: așteptăm decizia Comitetului Patrimoniului Mondial ca urmare a recomandării de înscriere în UNESCO formulată de experții ICOMOS.
Este, totodată, și Anul European al Patrimoniului, motiv pentru care campania din acest an și toate evenimentele organizate prin programul Adoptă o Casă în 2018 se vor derula sub egida acestei manifestări #EuropeForCulture 

Va fi un an plin de provocări, din mai multe motive: prima și cea mai dificilă provocare este cea financiară. Spre deosebire de anii trecuți, programul nu se numără printre beneficiarii finanțărilor pentru care aplicam în mod tradițional. Așadar, anul acesta, Adoptă o Casă se va putea derula strict prin contribuția donatorilor. Numărul și cuantumul donațiilor vor determina și amploarea activităților.

Am ales să continuăm, motivați fiind de dorința voastră de a participa și de lucrurile minunate pe care le putem face împreună. Pornim la drum cu 3 serii de voluntari, fiecare de câte 10 locuri, urmând ca pe parcurs, în funcție de sumele pe care le vom putea strânge, să suplimentăm numărul de locuri și, implicit, lucrările pe care le vom putea realiza. 

Așadar, perioadele în care se vor desfășura activitățile din acest an sunt:
9 – 27 iulie (3 săptămâni) – * prioritate au studenții universităților partenere care își derulează practica de studiu / OCUPAT
30 – 12 august (2 săptămâni) / OCUPAT
20 – 31 august (2 săptămâni)  / OCUPAT

La ce case vom lucra anul acesta: vom amenaja podul casei parohiale pentru a putea găzdui mai multe persoane, vom finaliza lucrările de consolidare la porticul bisericii (restaurăm finisaje, modenaturi, înlocuim învelitoarea din tablă cu una tradițională, din șindrilă), vom finisa ultimele detalii la Casa din Țarina și continuăm lucrările la Casa minerească din Brazi. Pe lângă aceste lucrări, suntem în faza de documentare pentru includerea altor proprietăți în program.

A doua provocare de anul acesta vor fi Zilele Patrimoniului la Roșia Montană! Pentru al treilea an la rând, vă invităm la mijlocul lui august (15 – 19 august) să participați la o serie de activități prin intermediul cărora veți putea descoperi cu adevărat Roșia Montană: tururi ghidate, ateliere demonstrative, povești la foc de tabără alături de localnici, expoziții, proiecții de filme și documentare, și în premieră, pre-eventuri în București și Cluj și evenimente muzicale de excepție în Roșia Montană. Despre acestă ultimă surpriză nu vrem să divulgăm prea multe amănunte, vă spunem doar că o vioară Stradivarius va răsuna în Biserica Unitariană din Roșia Montană 😉 

Participarea la toate evenimentele va fi gratuită, așa cum a fost și până acum. Programul detaliat va fi disponibil în curând 🙂

Acestea fiind spuse, ne adresăm deopotrivă celor care:

▸ Doresc să participe ca voluntari: vă puteți înscrie în FORMULAR.
UPDATE: toate locurile au fost ocupate.
Cazarea se va face la cort, vom lua masa împreună iar în orele libere vom face drumeții, vom cunoaște localnicii și vă vom invita să participați la prezentări despre istoria (veche sau mai recentă) a Roșiei Montane. Pentru că suntem totuși ”la munte”, vă recomandăm ca, pe lângă cort, să nu uitați să vă aduceți izopren, sac de dormit, bocanci și haine groase.

▸ Doresc să sprijine activitățile noastre din Roșia Montană printr-o donație, o pot face în contul Asociaţiei ARA [ Arhitectură. Restaurare. Arheologie], deschis la BCR, sucursala Romană: RO37 RNCB 0484 1592 1710 0001

Vă mulțumim tuturor celor care ați contribuit până acum și vă așteptăm să ne fiți alături în continuare!
Echipa Adoptă o Casă


Adoptă o Casă la Roșia Montană este un program derulat de Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) și inițiat în anul 2012, în parteneriat cu Alburnus Maior.
www.adoptaocasa.ro

Cum mă implic?